De ce (ne) mint copiii si ce rani ascund minciunile lor?

Dezamagirea, furia, pierderea increderii sunt stari pe care le trăim când descoperim că ne mint copiii, si, de cele mai multe ori, minciuna descoperită generează pedepse și discursuri care-i copleșesc pe copii.

Disperarea părinților apare mai ales când copiii, deja trecuti prin tot procesul neplacut al descoperirii, confruntarii si suportarii consecintelor minciunii, continuă să mintă. Se poate face ceva pentru acesti copii?

Putem pleca de la motivele pentru care ei mint, dar atenție, aceasta este doar o prima etapa. Psihologul Paul Ekman face un top al celor mai frecvente motive pentru care mint copiii:

  • Pentru a evita pedepsele
  • Pentru a obtine ceva
  • Pentru a proteja prietenii / fratii de probleme
  • Pentru a se proteja de ceva rau /neplacut
  • Pentru a castiga admiratia sau atentia/interesul celorlalti
  • Pentru a evita crearea unei situatii dificile
  • Pentru a scapa de rusine

Acestea sunt cele mai comune motive pentru minciuna, raportate de parinti, profesori si experti care au studiat aceasta problema, spune Paul Ekman, care reia si truismul ca unii copii manifesta o predilectie mai mare pentru minciuna decat altii.

Topul motivelor de mai sus reprezinta varful aisbergului. In profunzime, motivele minciunii, atunci cand nu sunt patologice, ascund suferinte care au la baza o stima de sine scazuta, la care copilul ajunge treptat, adesea si din cauza parintilor.

Minciuna ascunde (o fosta) suferinta

Dr Hugh Hartshorne si dr Mark May, specialisti care au condus un studiu despre minciuna si inselaciune, au ajuns la cateva concluzii foarte inseresante legate de trasaturile comune ale mincinosilor.

Ei au descoperit mai multe dezavantaje (‘handicapuri’) prezente în cazul mincinoșilor în realațiile de familie, în mediul de zi cu zi si în caracteristicile lor de personalitate. Vom discuta despre 3 dintre ele: neadaptarea /lipsa succesului, respingerea din partea parinților, lipsa unei educații morale (sau inconsecventa in privinta modelului de educatie morala)

Lipsa succesului si inadaptarea, cauze pentru minciuna?

In studiul pe care l-am citat deja s-a observat ca atunci cand copiii aveau success la scoala sau aveau un talent special, minteau mai putin. Cu cat aveau mai multe dificultati si erau mai putin apreciati, cu atat minteau mai mult. De ce un copil talentat minte mai putin? Pentru ca nu are nevoie sa isi creeze o imagine falsa, este apreciat si recunoscut pentru talentul sau, se simte bine in propria piele, poate gresi fara sa simta ca acest lucru i-ar strica iremediabil imaginea.

La polul opus, un copil care nu are parte de succes poate incerca sa-l fabrice, ascunzandu-si greselile si incercand sa-si construiasca o imagine mai aproape de ceea ce vor ‘parintii’ ca el sa fie. Minciuna este unelta prin care incearca sa para altfel decat este atunci cand nu reuseste sa obtina acceptare, fiind el insusi.

Aceasta situație are legatura cu urmatoarea situatie care favorizeaza minciuna la copii: respingerea pe care acestia o resimt din partea parintilor. Modul (nepotrivit) in care parintii abordeaza greseala, pretentiile lor (nerealiste) in privinta performantei copiilor si reactiile (exagerate) ale acestora atunci cand copilul nu este la nivelul asteptarilor poate conduce la minciuna, ca forma de aparare si de adaptare a copiilor in fata unor situatii de stres pe care ei nu le doresc si pe care nu le pot gestiona.

Un copil cu o slaba stima de sine, respins pentru greseli mai mari sau mai mici, neapreciat pentru propriile atuuri, poate incerca sa castige linistea, afectiunea sau acceptarea parintilor, mintind atunci cand crede ca doar asa se califica pentru a le putea avea.

Minciuna se invață

Mediul in care se dezvolta copiii isi pune amprenta asupra lor, atat la nivelul autoperceptiei, cat si al modelelor de urmat. Chiar daca le vorbim despre cinste si adevar, dar suntem manipulatori, inclusiv in relatia cu ei, vor invata prin puterea exemplului comportamentul nostru si il vor aplica in viata de zi cu zi pentru a obtine ceea ce-si doresc. Puterea exemplului personal este intotdeauna mai mare decat puterea discursului.

Chiar daca perceptia multor parinti este ca prin comportamentul mincinos, copiii sunt cei care ii ranesc (si este adevarat ca parintii sufera cand sunt mintiti de copii), intrebarile corecte pe care trebuie sa ni le punem se refera la comportamentele noastre si la felul in care ele isi pun amprenta asupra copiilor: cum reactionam atunci cand copiii gresesc?, cum folosim pedepsele si cat de des apelam la ele?, stim sa-i apreciem pentru calitatile pe care le au?, le oferim afectiunea de care au nevoie pentru a se simti bine in pielea lor?, avem grija sa le alimentam increderea in sine?, stim sa le fim sprijin sau ii indepartam?, ii abuzam emotional sau ii ajutam sa-si gestioneze emotiile? Abia dupa aceasta autoanaliza putem incepe sa construim o relatie bazata pe incredere si acceptare in care minciuna nu-si mai gaseste rostul.

Distribuie prietenilor:

Facebook
Twitter
Pinterest
LinkedIn

This Post Has One Comment

  1. Aura

    Buna! Acesta este primul meu comentariu aici, asa ca am vrut doar sa dau un strigat rapid si sa spun ca imi place cu adevarat sa citesc articolele tale. Puteti sugera alte bloguri/site-uri web/forumuri care acopera aceleasi subiecte? Multumiri!

Lasă un răspuns

Articole asemanatoare